În pasi de dans de nimfă....

Sâmbăta trecută am luat parte la concertul unei trupe căreia, deşi nu se înumără nici de departe în topul preferinţelor mele, le urez tot succesul din lume.Le urez pentru că merită, au demonstrat că au ceva deosebit şi de o calitate incredibilă.În caz că vă întrebaţi, Popa Şapcă este numele trupei.Dar probabil ca şi multor alte trupe care promit mult, industria muzicală nu le va oferi nimic, şi vor dispărea în negura timpului fără ca nimeni să nu îsi mai aducă aminte că iei ar fi existat. Dar asta este altă poveste...
Ceea ce vreau eu să consemnez este faptul că mergând să vad un spectacol , am avut norocul să fiu martorul altuia, poate mult mai frumos, care se desfăşura în public. Sau poate era un singur spectacol , pentru că ceea ce vedeam eu în public era condiţionat de ceea ce se întâmpla pe scenă.
În faţa scenei am vazut o fată pe care chiar pot spune că o cunosc.Nu o să îi rostesc numele pentru că numele nu are nici cea mai mică relevanţă.Ceea ce are relevanţă este faptul că acea fată a reuşit să îmi ofere un spectacol încântător ,poate chiar dând o valoare mai mare pentru mine prestaţiei celor de pe scenă. A reuşit să se contopească cu muzica cum nu am mai văzut pe nimeni reuşind de mult.Muzica se scurgea pin ea şi ea prin acordurile muzicii. Un tablou încredibil de încântător.O simbioză perfectă, ea trăia pentru muzică şi muzica suna doar pentru ea. Ca şi cum toată lumea ar fi încetat să mai existe în acel moment şi nu mai exista nimic altceva în afară de ea şi acea muzică. Un dans de nimfă purtat pe buzele timpului.Toată bucuria, toată tristeţea şi toate emoţiile ei erau incătuşate în acel dans. Un spectacol incredibil de pasionant. Şi privindu-i dansul parcă deveneai şi tu prizonierul lumii ei şi a trăirilor sale zbuciumate.
A fost unul din cele mai frumoase momente la care mi-a fost dat să iau parte. Iar ea în dansul ei mi-a părut una din cele mai încântătoare femei pe care le-am văzut vre-odată.

La un pahar de fugă

M-am învăţat tot timpul să fiu pe fugă.Alerg constant, neobosit, nu mă pot opri.
Întrebat de cine alerg, răspund nervos, uşor panicat :De mine!Şi,al dracu, nu vrea sub nici o formă să rămână în urmă.Tot timpul mă ajunge din urmă şi mă prinde.
Ai spune:Păi dacă tot te prinde ,atunci de ce fugi?
Păi în primul rând fug ca să câştig timp.Fug de prelegerile lui plictisitor de patetice,de speranţele lui ne-mplinite şi de concluziile lui narcotice.
De fiecare dată la aceleaşi întrebări stupide, aplic aceleaşi răspunsuri cretine:
- De ce fugi de mine?
- Ca să te văd cum alergi după mine.
- Ţie chiar îţi place de tine?
- Nu. Da mă alin cu gândul că de tine îmi place şi mai puţin.
- Ce ai de gând să faci cu viaţa ta?
- Nu ştiu.Dar probabil o sa fie ceva care pe tine o să te enerveze cumplit.
- Să ştii că eu te vedeam departe.
- Şi eu pe tine, da ai prostul obicei de a ma ajunge din urmă.
- Băi... eu te credeam deştept.
- Dacă eram deştept, discuţia asta n-ar mai fi avut loc.
- Îţi baţi joc de mine?
- Nu. Defapt îmi bat joc de mine.
- Eşti praf.
- Cam o dată la două săptămâni. De obicei pică într-o sâmbătă.
- Tu chiar nu te vrei fericit?
- Aş fi foarte fericit dacă m-ai abandona.
- Chiar nu vrei să te integrezi?
- M-aş simţi foarte integrat în lanul de porumb.
- Nu vrei ca lumea să te privească cu alţi ochi?
- Aş prefera mai degrabă să mă privească cu ochii larg închişi.
- Mă iei peste picior?
- Hai mă...cum de ţi-ai dat seama.De fapt ,până te gândeşti tu la următoarea replică, prefer să o iau iute la picior.

Aberaţii în muguri de plictiseală

Mă declar plictisit! Am ajuns la concluzia că nu mai îmi pasă... Nu mai îmi pasă de mine aşa că ...de ce mi-ar păsa de tine?Sunt mult prea obosit să constat că tot ce se întâmplă în jurul meu e haotic.Că nimic nu are sens şi totul e lipsit de esenţă. E o continuă lupta cu morile de vânt.
Într-o lume din care nu mai înţeleg nimic mă plictisesc teribil.Şi mă plictisesc teribil când te aud cu câtă pasiune îţi deversezi problemele insipide şi puerile în faţa mea căutând cu disperare o privire plină de compasiune.Crede-mă, de abea reuşesc să-mi stăpânesc râsul, îl ascund în spatele unui căscat aproape la fel de concludent. De asemenea îţi tratez visele de mărire şi speranţele de viaţă fantasmagorice ca pe un real somnifer .Felicitări! Mă adormi mai repede decât un film prost.Şi de abea aştept să te văd cum aplici teoriile asimilate în facultate şi masterat pentru a scana codul de bare la Casa 4 de la Carefour, vezi să nu dai restul aiurea că se taie din leafă.
Total debusolat îmi croiesc zilnic drum printre vite cu cabină(genială expresie Aline , ar trebui să o patentezi),făcăleţi şi bizoni carpatini.Deci după cum bine vezi sunt destul de ocupat aşa că , te rog, nu încerca să-mi otrăveşti şi aşa puţinul aer curat pe care îl mai respir cu inepţiile şi idioţeniile tale patologice.Viaţa e şi aşa destul de scurtă iar tu insişti să-mi furi timpul.Dar cum în toate există o ironie şi cum tu reprezinţi majoritatea este foarte posibil ca lumea să îşi schimbe polii iar la final eu să fiu cel ce se aberează. Sau poate s-a întâmplat deja?

Cheia succesului feminin

În "Zestrea Domniţei Ralu" Florin Piersic a avut o replică , care după mine, a revoluţionat gândirea femeii românce moderne. În filmul cu pricina haiducul Anghel Şaptecai îi spunea domniţei:" Zestrea ta ,domniţă, două buzişoare, două ţâţişoare..." continuarea firească a replicii ar fi fost "două fesişoare", dar probabil a fost tăiată la cenzură.
Şi uite aşa s-a scris fişa postului femeii românce moderne: " Fatoo, câtă dreptate are moşul. De ce să ne mai chinuim noi cu toţii sărăntocii când i-auzi ce zestre de mare preţ avem."
Şi dacă-i zestre de mare preţ apăi musai să fie scoasă la mezaţ în târg, să vadă fiecare cât de frumoasă e marfa şi să liciteze cât mai mult şi cât mai repede că e biodegradabilă şi în câţiva ani dacă nu intră în service să primească mici retuşuri se devalorizează şi nu prea o mai vrea nimeni, plus că service-ul necesită fonduri de care ea nu prea dispune.De asemenea mai are dorinţa de a intra în service înainte de termen şi dacă o componentă a sfintei treimi"buzişoare, ţâţişoare, fesişoare" lipseşte sau necesită mici retuşuri, că de ,Mama Natură are un mod foarte ironic de a-şi împărtăşii darurile.
Ajunsă cu zestrea pe tarabă ,femeia se regăseşte foarte bine în rolul de precupeaţă desăvârşită.Marfa nu numai că poate fi privită în orice han aflat la mare căutare al târgului dar doritorului i se acordă şi mostre gratuite, dar numai să îndeplinească condiţiile necesare valorificării zestrei. Musai să fie de viţă nobilă , să aibă moşie vastă, musai câţiva iobagi sau şerbi pe hârtie, casă impunătoare şi caleaşcă trasă de cel puţin şase bidivii pur-sânge.
Nu de alta dar odată achiziţionată, zestrea trebuie întreţinută cu mare grijă şi atenţie deoarece sărăcuţa este foarte plăpândă şi timpul este foarte neiertător cu ea.Dar nu vă faceţi griji, zestrea vine cu garanţie semi nelimitată:
1. Este garantată ca nu se defectează atâta timp cât deţii monetar să o întreţii(necesită întreţinere constantă).
2.Fidelitatea este garantată numai pe perioada întreţinerii dar şi asta e discutabil.
3.Perioadă de utilizare- până te bagă în mormânt sau rămâi falit.

Reţeta perfectă!

Sâmbătă seara.După muncă m-am hotărât să ies în oraş "la o bere", că dacă tot am ascultat cum creşte iarba toată ziua măcar să închei cu o seară glorioasă.Reţeta perfectă? Câţiva prieteni, o locaţie,câteva beri, râsete şi multă veselie.Zis şi făcut. Am găsit câţiva prieteni, am găsit o locaţie, am găsit berea dar lipseau râsetele şi veselia. Aşa că... am hotărât să schimbăm locaţia în speranţa că fiind mai mulţi se va schimba situaţia.
Ajunşi la noua locaţie (care fie vorba între noi dacă ar fi după mine aş închide-o fără nici o urmă de regret, dar din păcate te duci unde te aşteaptă prietenii)am mărit grupul de prieteni, am regăsit berea, dar ca şi înainte râsetele şi veselia cântau tot pe la alte mese.Situaţia începea să devină enervantă.Şi ca şi cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns , un amic de-al nostru s-a hotărât subit să cadă la datorie în faţa barului. Dacă ar fi fost un film ar fi luat Oscarul, în timp ce spectatorii şi-ar fi îndesat pachete întregi de şerveţele în ochi pentru a stăpânii valurile de lacrimi ce s-ar fi revărsat peste pleoape. Săracul a murit în braţele iubitei sale, ţintuind-o şi pe aceasta de asfalt într-o îmbrăţişare pasională.Doar că nu era un film şi el nu murise de-a binelea ci era doar beat mort.Ai fi putut liniştit să-i tai o mână că nu s-ar fi prins decât a doua zi de dimineaţă că nu o mai are.Aproape o oră şi ceva au stat uniţi în îmbrăţişarea lor pasională, că aşa-i când dragostea e mare, ea moartă după el si el mort de beat.
În tot acest timp eu cu un prieten , amândoi mai ignoranţi în ale romantismului, tot încercam să le încheiem momentul dramatic şi să îl băgăm în cârciumă ca nu cumva din întâmplare să înceapă o relaţie mai tragică cu vr-un poliţist.La un moment dat i-am spus iubitei să nu-l mai ţină că probabil deja s-a săturat de atâta ţinut în braţe şi că vrem să îl luăm un pic forţat, la care ea în inteligenţa sa covârşitoare îmi răspunde:
"Eu aş sta aşa pentru totdeauna!Nu mă mai satur!"
Draga mea, ori tu ai un singur neuron care aleargă ca hamsterul pe rotiţă ori eu am pierdut sensul lucrurilor.Cum ai vrea să stai pentru totdeauna cu o cârpă în braţe (că el în momentul ăla era ca o cârpă, se revărsa pe unde apuca)?Ţi-e teamă că dacă se trezeşte şi te vede pleacă?Sau cum?Că eu nu înţeleg. Cum stai aşa cu el în braţe poţi sta şi cu un stâlp că nici stâlpu nu mişcă.Mai mult stâlpul are avantajul de a fi bine înrădăcinat în pământ şi nu vine peste tine.Dar bine-nţeles că m-am abţinut de la asemenea răutăţi verbale şi cum a mişcat amicul nostru l-am şi luat pe sus şi l-am băgat înăuntru.
Am mai stat aproximativ o oră dupa care am plecat luând cu mine ca amintire inteligenţa fetei atât de frumos exprimată şi bucuria că în şapte ore trebuia să merg din nou la muncă.

Pax vobiscum!

România - ţara turlelor de biserici, indiferent în ce parte te uiţi vezi o turlă de biserică.Şi cum să nu vezi când e locuită de asemenea oameni.
Punem icoane pe pereţi, punem icoane în maşini,punem icoane la încheietura mâinii, crucea de pe clopotniţă la gât(că de ... tre' să se vadă cât de mare e credinţa noastră).Avem damigeana în beci plină cu apă sfinţită de la Bobotează, că tre să ajungă tot anul.Cu ea stropim pereţii, stropim podeaua, stropim purceaua, stropim copiii, stropim nevasta, stropim amanta. La slujbe pupăm sutana, pupăm icoana,pupăm mâna, îndurăm cu stoicism acea gimnastică infernală de în genunchi- în picioare. Ne înjurăm, ne îmbrâncim, ne călcăm în picoare să pupăm moaşte, plătim contribuţie, facem danii.
La nunţi, botezuri, îmormântări băgăm smeriţi bani în buzunarul sutanei popii, în buzunarul dascălului, în baticul îngrijitoarei , în ceara lumânării ,în fumul tămâii că doar trebuie să trăiască şi ei săracii din ceva.
Cum ne atrage atenţia cineva că popa e un fagot, burtos si profitor raspundem cu tact:"Băăăhh, tre să faci ce zice popa, nu ce face el!Că săracul e şi le om şi e supus greşelii."
Dragilor,să vă spun un secret, nu mai bateţi atât la uşa bisericii că Dumnezeu nu e acasă şi n-o să vă deschidă decât popa pe jumate beat gata să vă mai ia ceva bani că s-a gătat vinul duhovnicesc şi începe să-şi mai piardă din har. Dumnezeu a fugit până şi din icoane ,scârbit că lumea le-a umplut de salivă .Şi văzând cât de haotic e totul în ţara asta nu pot decât să afirm că :"God hates us all!"
Hai, Doamne' ajută!


P.S.: Ştiu că mai există preoţi sinceri şi cu har, la fel cum sunt sigur că există şi credincioşi raţionali şi cu bun simţ. Articolul de faţă exclude ambele categorii.

Comunismul a căzut !!!...Da' ce ne facem cu comuniştii?

Comunismul a căzut, fapt confirmat şi de acea cacealma din decembrie 1989, care a înghiţit atâtea mii de suflete .Însfârşit, comunismul a căzut!...Da' ce ne facem cu comuniştii care au rămas în urmă?Şi aici nu mă refer la activiştii de partid, ci mai mult la acel mic Stalin ce sălăşuieşte în fiecare dintre noi într-o mai mică sau mai mare măsură.Mă refer la gradul nostru de toleranţă, la capacitatea de adaptare la nou şi la noţiunea de diferit.
În cincizeci de ani comunismul ne-a obligat să gândim că suntem comuni, că nu trebuie să avem opinii diferite faţă de cele doctrinale, că nu trebuie să ne exprimăm personalitatea sau să avem o voce a noastră ca individ.Azi,la douăzeci de ani de la căderea dictaturii comuniste, deşi ne place să credem că ne-am schimbat, noi în sinea noastră am rămas tot nişte mici comunişti. Avem dreptul de a ne exprima opiniile dar tentativa este înabuşită cu pumnul, orice exprimare a personalităţii este grav sancţionată dacă nu exprimă personalitatea turmei.Şi toate aceste măsuri coercitive nu le mai aplică statul ci,culmea ironiei, noi nouă.În România anului 2010 încă mai există persoane, în general copii, care sunt călcaţi în picioare,agresaţi fizic, pentru simplu fapt că au părul lung,poartă tricouri cu formaţii muzicale, au pierce-uri, poartă pantaloni largi sau pur şi simplu ca "iar n-au şapcă"... că de :"Ţara te vrea tuns roachere!"(cretină reclamă)
Ni s-a oferit şansa de a fi indivizi dar noi ne dorim turmă, păstor şi câini de pază.Mă aştept de la zi la zi să văd în ziare sau pe internet anunţuri de genul:"Oaie bleagă şi rătăcită caut păstor cu câine fioros , pentru călăuzire!".Refuzăm cu îndârjire să ieşim din matriţă şi ,cum nu e de ajuns, vrem să împingem înapoi şi pe cei care au reuşit să scoată o mână şi vârful nasului.Mintea noastră refuză cu îndârjire să iasă prin faldurile Cortinei de Fier şi cred că o să ne oprim să arătăm cu degetul doar când o să ne taie cineva mâna.
Trăiască Republica Socialistă România!!!

A fi OM e lucru mare!

Stau câte-odată şi mă gândesc cum toată viaţa, de când ne naştem şi până murim, nu facem altceva decât să asimilăm informaţii şi noţiuni.
Începem cu lucruri mărunte: învăţăm să vorbim;trecem de la stadiul de patruped la cel de biped;învăţăm pentru scurt timp ce e bine şi ce e rău şi chiar că e bine să oferi fără să primeşti ceva în schimb.
Ajungem să mergem la şcoală.Acolo învăţăm să scriem şi să citim.Căpătăm chiar şi câteva noţiuni de cunoştinţe generale(nu prea multe ,doar cât poate să asimileze creierul nostru odihnit din naştere).După care ne specializăm,facem facultăţi.Ne plângem că sunt grele examenele(dragi studenţi cele mai grele examene nu sunt gândite de Ministerul Învăţământului,ce o să faceţi când o să daţi peste cele ale vieţii?Suicid?).Învăţăm să ne mândrim cu diploma de licenţă,credem că ni se cuvine tot.Chiar începem să călcăm în picioare pe cei ce stau la coadă în faţa noastră(Dă-te băh ca nu-mi ajunge strada!)Muşcăm şi sfâşiem pentru o muşcătură mai mare din pradă şi un rang ceva mai înalt in haită,mă scuzaţi, am vrut să spun în societatea noastră foarte înfloritoare.Învăţăm că e bine doar ce e bine pentru noi.Când ni se solicită ajutorul spunem fără să ezităm:"Da mie ce-mi iese la faza asta?"asta ca să nu mai spun că nici nu mai ştim cum e să ajutăm din proprie iniţiativă.Suntem într-o goană haotică după diferite titluri insipide(doctor, inginer, expert contabil etc) şi uităm că singura titulatură care contează este aceea de OM, că doar vorba ceea: "A fi OM e lucru mare!".Cel puţin asta este parerea mea şi sper să nu mi-o schimb prea curând.

Visul românesc...

Visul românesc este să realizezi că nu ai avut niciodată nici un vis sau dacă l-ai avut, să realizezi că l-ai abandonat sub tone de regrete.
Visul românesc este să vezi că tot ce ţi-ai dorit se năruie în cenuşa timpului, că până şi cele mai mici dorinţe au fugit speriate de tine şi că nu mai cunoşti omul care te priveşte resemnat din oglindă." Omule, dă-te jos din oglinda mea.Ce dracu te uiţi aşa la mine?Ne cunoaştem de undeva?"
Visul românesc reprezintă dorinţa exacerbată de a deveni ornament pe capota unui BMW în tentativa eşuată de a traversa strada regulamentar, în timp ce masculul alfa de la volan îţi strigă, cu ochii injectaţi si gâtul explodând:"Băăăăăh, tu nu te uiţi pe unde treci!!!!!"
Visul românesc este să descoperi că nu ai nici o şansă în viaţă,că îţi este sortit să fi sclav pe plantaţia unui latifundiar care te remunerează atât de mult încât după ce scapi de datorii să mai rămâi şi tu cu bani de-o ciorbă,şi care se plânge că şi aşa te plăteşte prea mult şi se bucură că a venit Criza şi l-a ajutat să devină productiv că altfel ar fi murit de foame dacă ar mai fi trebuit să îţi mărească salariul.(a se vedea declaraţiile lui Copos şi Timiş,articol "Criza e o binecuvântare",sursa Money.ro)
Ce cunoscute îmi par visele astea?AAAAA, zici că nu e vis, e realitate? Păi dacă asta-i realitate, noi ce să visăm?

Doamna şi bagabontul

Anul trecut cam pe vremea asta stăteam pe o bancă din centrul oraşului aşteptând un prieten care are marea caliate de a întârzia(calitate pe care o stăpâneşte atât de bine încât eu sunt convins că la propria îmormântare va ajunge la două ore după finalizarea slujbei de îngropaciune).Şi neavând ce face a trebuit să asist la monstruoasa defilare a menajeriei circului numit Braşov(nu că Brasovul ar fi atipic, bănuiesc că peste tot este aceeaşi poveste). Mi-a crăpat retina în patru la vederea hipopotamilor îmbrăcaţi în balerine, a pisicilor siameze transformate în veritabile pantere negre de bronzul saloanelor de bronzat şi a maimuţelor cu buzele ţuguiate tot mai mult pe zi ce trece(daţi-mi numărul protecţiei animalelor,asta este cruzime!)
La un moment dat din mijlocul acestei monstruoase parade a răsărit un mugur de speranţă.A apărut o femeie încântătoare,chiar frumoasă. O femeie aranjată,elegantă, sidefată, o adevarată doamnă.Vorbea la telefon:
"Unde eşti?Ai ajuns?Că nu văd maşina"
.....
"Bine... Hai că te aştept aici."
Şi bine-nţeles că nu s-a lăsat aşteptat prea mult, a apărut ,măritul bagabont.Cu un mers de se crăpa asfaltul sub cele 65 de kilograme ale sale(cu toţii cunoaştem acel mers), cu o expresie a feţei foarte flegmatică şi cu o statură atât de impunătoare încât îţi trebuia scară să ajungi la nivelul celor 175 de centimetri ai înălţimii sale.
"Ai venit?Ce bine?că mă uitam după maşină şi nu o vedeam"
"Taci tu ,în gâtu mă-ti, ce te-ai născut cu curu în maşină?"
"Nu, doar ţi-am spus că am crezut că ai venit cu maşina."
"Tu n-auzi, tu cretino, să taci!"
Cam asta a fost tot ce am auzit din discuţia lor deoarece s-au îndepărtat.Mare dezamăgire mi-a adus acest episod.Dar era vina mea, uitasem ca există o variantă autohtonă a Lady and the Tramp.Numai că la noi Tramp,nu este un nefericit al sorţii,cu suflet bun şi care în final îşi jertfeşte libertatea şi obiceiurile lui de vagabond pentru dragostea profundă şi devotată ce i-o poartă Doamnei.La noi bagabontul e mitocan, are sufletul meschin, se autointituleză şi defineşte ca bagabont şi nu iubeşte pe nimeni în afară de fraţii lui de bagabondaj." Lady and the Tramp " are happy end doar în varianta Disney, în varianta mioritică Doamna se usucă pe picioare şi moare de inimă rea datorită alegerii făcute,în visul ei pueril de a schimba un bagabont, asta dacă nu are cumva norocul să fie abandonată în timp de-a lungul drumului.

La mulţi ani, sănătate şi mulţi,mulţi bani!

" La mulţi ani , sănătate şi mulţi,mulţi bani!!!" este urarea cea mai des întâlnită pe buzele românilor.Partea cu longevitatea şi sănătatea o înţeleg(deoarece o să trăiesc cât o să fiu sănătos şi o să fiu sănătos cât îmi permit ţigările),dar "mulţi,mulţi bani" nu, îmi sună un pic a "fără număr".Oare atât mai există în visele noastre, bani?Înţeleg că suntem un popor sărac, că datorită crizei o ducem şi mai greu. Dar pentru asta am ajuns să trăim?Pentru bani? Nici măcar nu îi dorim pentru un scop anume, pur si simplu îi dorim.Defapt,mă scuzaţi, avem un scop, scopul etalării.Vrem să ne etalăm la gât lanţul lui Grivei din aur masiv de 24 de karate şi pe inelar piuliţa de la şina de cale ferată din acelaşi metal preţios.Atât ne mai dorim de la viaţă?Un lanţ, un ghiul, o colivie cât mai mare şi invidia celor care nu si le permit? Of Românie cum te transformi tu în Rumani.Cum asimilezi tu muzica,fala si opulenţa acestui neam.Cum înlocuim noi graţia si eleganţa cu kitsch-ul si mitocănia.
În asemenea condiţii Românie zilele îţi sunt la fel de numărate ca şi ale unui bolnav de cancer în metastază.
La mulţi ani şi sănătate!

Românie nu mai plânge... îţi meriţi soarta

Astăzi am primit pe mail un articol foarte interesant:Ministrul Muncii este de părere că toţi sau marea majoritate a medicilor se vor întoarce acasă. "Toţi cei care pleacă într-un sistem mai bun au două avantaje mari: fac rost de nişte bani mai mulţi şi sunt mai mulţumiţi decât cu ce câstigau aici şi toţi sau marea majoritate se întorc acasă şi cu know-how-ul îmbunătăşit, şi cu nişte bani, iar lucrul acesta este bun şi pentru ţară", explică Şeitan.(ziarul Gândul)
Aceasta este declaraţia unui ministru?Pe aceasta se bazează Ministerul Muncii? Pe "boala Pământului"?Şi mai ales în urma unei asemeni declaraţii ,acestui ministru nu i-a cerut nimeni demisia?
Probabil că nu , şi nici nu o să i-o ceară cineva prea curând, deoarece difuzoarele televizoarelor vomită zilnic astfel de inepţii ieşite pe gurile maimarilor neamului nostru.Iar lucrul acesta nu dovedeşte decât faptul că suntem o naţie de eunuci.We don't have the balls to retaliate,probabil sunt îngropate de 2000 de ani în vr-un sit arheologic încă nedescoperit, cred că s-au pierdut odată cu comoara lui Decebal.Poate urmaşii noştrii le vor desoperii într-un final şi vor şti ce să facă cu ele. Până atunci însă noi vom continua să ne plângem pe la colţuri;să găsim compasiune în ochii la fel de trişti ai amicilor sau de multe ori chiar ai necunoscuţiilor; să încercăm să atragemmila oricărei persoane care are timp şi nervi să ne asculte;întodeauna lipsiţi de curajul de a ne mobiliza şi de a striga într-un singur glas:" GATA!! AJUNGE!! VREM SĂ NE SALUTAŢI DE LA ÎNĂLŢIMEA ŞTREANGULUI!!"

Despre, unde şi când ?! ... în vremea mea! sau Despre...Unde...Când?! … NICIODATĂ

Postarea mea reprezintă comentul la articolul Alinei Belciug, pentru a întelege mai bine am postat ambele articole .




Despre, unde şi când ?! ... în vremea mea!

Despre... câtă indiferenţă există în societate putem umple pagini întregi. Ieri, stăteam de vorbă cu o doamnă a cărei voce lină şi calmă te cucereşte din primele secunde. “Urmăreşte” susţinerea recuperării şi reabilitării psiho-sociale a adulţilor cu probleme cronice de sănătate mintală prin facilitarea adaptării sociale – frumos spus! Pentru ca toată lumea să înţeleagă, inclusiv eu la primele cercetări – facem referire la schizofrenie. Schizofrenia conform dex-ului limbii române este o ”Boală mintală cronică caracterizată prin slăbirea şi destrămarea progresivă a funcțiilor psihice și prin pierderea contactului cu realitatea.”

Schizofrenia… căţi oare dintre noi recunosc că au trecut prin aşa ceva, că s-au vindecat… sau încă mai suferă de acestă boală “ascunsă” a sufletului în creier. Nu voi dezvolta subiectul pe tema medicală ci mă voi axa pe nepăsarea societăţii…. Acum ceva timp mă ocupam cu acţiuni caritabile şi încercam să aduc zâmbete din suflet sub reclame ascunse. Pentru acest centru mi-a fost mai greu să conving “finanţatorii” să-şi unească imaginea cu “ei”… De atunci şi până-n ora aceasta târzie din seară, nimic nu s-a schimbat! Societatea încă îi respinge şi niciodată nu are fonduri, micile sponsorizări se duc la casele de copii sau bătrâni pentru că “transmit” mai bine mulţumirea. Acum 2 ani acest centru avea 7 angajaţi şi 30 de beneficiari… azi există 3 “angajaţi” voluntari şi 23 de beneficiari, plus încă 50 de cereri pentru înscrieri. Restul? Nu fac voluntariat, 7 s-au facut bine iar cererile de “ajutor” vor continua să curgă. Trăim într-o lume stresant de stresată, fără siguranţa zilei de mâine, fără conducere, fără cap şi fără coadă…

Unde… pe plaiurile mioritice, în mijlocul ţării noastre extrem de frumoasă. Vara trecută puneam pariu cu nişte prieteni că francezii ar fi în stare să-ţi vândă ca şi punct turistic inclusiv felinarele de pe stradă, pietrele de pe pietonală, copacii tăiaţi şi aranjaţi, scoarţa castanilor care se cojeste, cutia poştală de la feribot… Penibil! Avem o ţară minunat de frumoasă “păcat că este locuită” – strigă mulţi dintre noi! DA PĂCAT!!!! Spun şi eu că nu ştim să ne strângem “resturile” de la iarbă verde, încă mai aruncăm chiştoacele pe geam ( fapt pe care-l aplicam şi eu ), de mâncat seminţe în autobuze şi scuipat în colţul gurii cojile, de ce să nu fim mândrii? Păi nu avem cu ce? De ce să arătăm că avem păduri, dealuri, cetăţi, castele de vânzare pe 2 lei şi 3 parale? Încă sunt extrem de enervată pentru că s-a închis Pelişorul... Nu săriţi, nu trageţi!!! Vă rog, răgaz! Copii mei îl vor vedea doar în poze, nu vor simţi trecutul, arta şi frumosul din inima lor privind castelul. Cetatea Râşnov? Poate fii istorie! Pe zi ce trece mai cade câte un balcon, mâine un perete... TREZIREA LA APEL!!! Rămânem fără trecut, fără istorie. Ne vor scoate americanii la licitaţie după ce ne pierde Europa! Urât!!! Aş vorbi şi despre Deltă, dar spre ruşinea mea am ajuns întai la Paris… şi nu ştiu încă dacă-mi pare bine sau rău!

Când… sa fim membrii de partid? Păi depinde... când nu ai ce face acasă, când îţi place să te implici, când mai vrei să rozi un os, când ai de dat şi apoi de scos ochii-n lume... Morometeee!!! Când ai plecat din politica noastră frumoasă! Sfatul bătrânilor de mult apuşi a fost înlocuit cu întâlnirile tinerilor frumoşi, cu maşini scumpe care miros bine în urma lor. Blonde de la ”drept” şi de la ”stâng” mutate ca pe tabla de şah. Râdem, glumim, ne tăvălim ţi apoi ne întrebăm... Când s-au întamplat toate acestea? …E simplu … în vremea mea!!!


Alina Belciug



Despre...Unde...Când?! … NICIODATĂ




Despre... câtă indiferenţă există în societate putem umple pagini întregi.Care societate ? Nu avem o societate şi nici nu o să o avem prea curând. Asimilarea culturală nu reprezintă o societate ci un plagiat.Împrumutăm fără să transformăm.”Teoria formei fără fond” este la fel de valabilă astăzi ca şi acum o sută cincizeci de ani când a fost enunţată.2000 de ani au trecut peste noi fără să aducă vreo schimbare. Suntem la fel de lipsiţi de conştiinţă naţională şi dezinteresaţi de binele public ca şi în vremea lui Mircea cel Bătrân. Ori fără conştiinţă naţională şi interes faţă de binele public cum ar putea exista o societate.
Unde... pe plaiuri mioritice. Păi unde altundeva.Unde primează mai mult ca aici mitocănia, babuismul şi ciobănismul urban. Cât despre partea rămasului fără istorie, am rămas de mult fără.N. Iorga spunea că un popor care nu îşi cunoaşte trecutul,nu va înţelege prezentul şi nu îşi va putea controla viitorul.Ori noi nu ne cunoaştem deloc trecutul.Dar cine mai ştie azi cine a fost Iorga ?Azi Iorga este doar un desen pe bancnota de un leu.
Când … să fim membrii de partid? Când în România o să se facă politică. Când o să existe o dorinţă a populaţiei spre crearea unei clase politice.Când poporul va avea dorinţa şi voinţa de a gândi ca o naţiune.Când preşedintelui nu îi va mai face campanie electorală Nicolae Guţă.Când vom gândi cu capul nu cu stomacul. Când se vor întâmpla toate acestea? … NICIODATĂ.


Florin Paraschiv

Cu această ocazie ţin să îi multumesc Alinei pentru împingerile de la spate, uneori chiar dureroase, pentru a scrie.

Într-o ţară civilizată

Tot mai des mi se întâmplă să aud expresia:" Într-o ţară civilizată nu s-ar fi întâmplat aşa ceva" şi aici mă refer la lucruri minore, deoarece nimeni în ţara asta nu gândeşte macro.Am stârni o revoluţie pentru că ni s-a adus cafeau rece dar pentru ce este cu adevărat important aplicăm: "atâta timp cat nu e la uşa mea nu mă interesează".Să nu uităm totuşi că la fel cum Logan-ul nu e Mercedes, nici România nu este o ţară civilizată.Toţi ne dăm cu părerea, toţi ştim unde e nordul, dar evident că pentru fiecare e în altă parte.Toţi ne dorim dar nimeni nu vrea să facă primul pas şi aici ma refer să adopte un minim de bun simţ si de respect faţă de cel de lângă el. Haideţi să nu ne mai bucurăm la moartea caprei vecinului şi haideti să o resuscităm, pentru că in momentul acesta nu avem nimic în afară de pretenţii. Vrem să ni se dea dar nu cumva să trebuiască să facem ceva , vrem să uităm că odată cu drepturi revin şi obligaţii. Vrem să intrăm în rândul ţărilor civilizate da' binen-nţeles,dacă se poate, să nu facem nimic în privinţa asta.Vrem să spunem:"România este o ţară civilizată" în timp ce scuipăm cojile de la seminţe parţial pe pentaloni/fuste, parţial pe podeaua RAT-ului sau în mijlocul uliţei principale din inima oraşului cu temperament de sat. Vrem sa îmbrăcăm dantelă dar noi încă mai facem picturi rupestre. Nu se poate şi la bal şi la spital.
Oricum, sunt nevoit să recunosc:România este o ţară civilizată... cu grebla. Inima culturii urbane încă este "gura satului".Şi acum ne mai ascundem după deget de teamă sa nu fim înfieraţi, de teamă să nu ajungem în gura coanei Veta sau a lui nea Ghoerghe. Tot respectul faţă de puţinii care au curajul de a se ascunde dupa degetul mijlociu în timp ce îşi susţin cu tărie opiniile.

Azi....

Azi, nu vreau să critic pe nimeni.Azi, vreau să scriu fără rost,să scriu din plăcerea de a scrie.La urma urmei "toate-s vechi si noi sunt toate", vorba poetului.Subiecte ar fi pentru că mi se oferă din plin. Dar azi Nu,Nu azi. Azi, vreau să îmi aprind o ţigară şi să îmi închipui ca fumul ei este cel mai frumos poem creat de imaginaţia Omului şi că odată cu el mă ridic si eu în zări.Azi, vreau să uit de toate grijile mele şi mai ales de ale tale. Azi, nu vreau să aud pe nimeni, nici măcar pe mine.Azi, vreau să mă uit la tine şi să îmi imaginez ca nu eşti acolo.Nu insista căci nu te văd.Azi nu vreau să zâmbesc, sunt mult prea plictisit.Sunt plictisit de tine şi mult preaplictisit de mine.Nu te îngrijora mâine revin la normal.Dar lasă- mă azi să fiu aşa.Lasă-mă azi să mă uit pierdut în fumul ţigării şi mâine îţi voi zâmbi ca şi cum azi nu ar fi existat.

Noi nu gândim,noi ştim!

Traian Băsescu, acest marinar cu tendinţe dictatoriale înăscute din consumul excesiv de rom la cârma unui vas la fel de defect precum ţara pe care o conduce, a reuşit să spună ,de-a lungul tuturor anilor de domnie , un singur adevăr , deşi dupa părerea mea involuntar :”Şcoala românească scoate tâmpiţi”. Nimic mai adevărat , chiar dacă prealuminatul nostru conducător se referea probabil la cu totul altceva. Da , mărite amiral, într-adevăr, şcoala românească scoate tâmpiţi ,şi încă ce tâmpiţi, tâmpiti specializaţi. Oameni specializaţi după tiparul “Noi nu gândim, noi ştim !”,oameni pentru care limba română rămâne un mister deoarece cultura lor nu a depăşit niciodată marginea suportului de curs si a materialului de specialitate. Astfel ne găsim pe drumul cel mai scurt către o ţară de specialişti lipsiţi de imaginaţia necesară pentru a pune în practică ceea ce au învăţat.Câţi dintre noi nu am participat deja la trainig-uri ţinute de nişte mici genii care încercau să ne inducă o metodă aplicată cu succes în X ţară occidentală, dar care la noi e sortită eşecului datorită neconcordanţei cu contextul cultural, sub pretextul că dacă acolo a funcţionat cu siguranţă va funcţiona şi aici. Al vostru e viitorul , al unor specialişti care fiind incapabili să transforme şi să aplice ceea ce au învăţat ,dau copy/paste unor concepte aplicate cu succes în alte părti .Vă urez să ajungeţi precum personajul din desen.

Braşovul a murit, trăiască Braşovul!

Sâmbătă ziua cea mult aşteptată de toţi proletarii plătiţi cu mărunţiş după ce au fost sclavi pe plantaţie o săptămână întreagă, sâmbăta ziua cea mai frumoasă din săptamână oriunde în lume mai puţin în Braşov. În Braşov sâmbăta e zi de priveghi, e linişte şi pace, parcă te aştepţi oricând să îţi iasă în cale un cortegiu funerar prezidat de un popă burtos campion la aruncatul cădelniţei, cel puţin asta exprimă feţele oamenilor iesiţi sa bea un cico pe terasele amplasate pe maidanul din inima oraşului muribund. Nu ai ce face,nu ai ce zice şi singurul sentiment pe care poţi sa ti-l permiţi este unul acut de plictiseală.Parcă nimeni nu mai are noţiunea/bucuria zilei de sâmbătă, parcă nimeni nu îşi mai doreşte sa iasă din rutina săptămânii ce tocmai a trecut. Braşovul a ajuns să îşi doarmă la poale de Tâmpa somnul de veci . Deşi populat, oraşul pare părăsit. Unde altădată auzeai râsete şi veselie, acum auzi doar o linişte apăsătoare, e somnul de veci al Braşovului pe care îl ştiam eu si plânsetul de prunc al noului oraş.
Braşovul a murit, trăiască Braşovul!

Sunt hotărât să devin neplăcut

Sunt hotărât să devin un neplăcut pentru că îmi e greaţă.Mi-e greaţă cand mă trezesc pentru că trebuie să ma trezesc si să văd feţe tâmpe care nu mai exprimă nici măcar o fărâmă de inteligenţă. Oameni care vorbesc o română atât de alterată încât sună a limbaj de primată în timp ce adoptă poziţii de statui romane care l-ar face până si pe Cicero să se simtă umil. Mi-e greaţă de geniul vostru pustiu pierdut în paginile cărţilor pe care voi nu le-aţi citit niciodată , mi-e greaţă de atitudinea voastră de om superior ce transcende timpul şi spaţiul pentru a culmina într-un veritabil
"axus mundi" stare dobândită în urma unor lungi ani de experienţă dormită cu capul pe marginea mesei crâşmei în ropotele de aplauze ale unor guşteri proaspăt picaţi la bac deoarece după doişpe ani de şcoală ei încă nu au aflat că în română se citeşte de la stânga la dreapta .Mi-e greaţă când ajung in oraş si îmi sângerează retina la vederea sinistrului spectacol de culori si forme prestat de toate ciurdele de căprioare deşelate ce au părăsit Tâmpa în căutarea cerbilor de dale poposiţi la păscut asfalt pe terasele amplasate pe mijlocul maidanului principal. Mi-e greaţă de tot ce văd şi tot ce aud ,probabil am ajuns un neplacut.