marți, 19 octombrie 2010

Aberaţii în muguri de plictiseală


Mă declar plictisit! Am ajuns la concluzia că nu mai îmi pasă... Nu mai îmi pasă de mine aşa că ...de ce mi-ar păsa de tine?Sunt mult prea obosit să constat că tot ce se întâmplă în jurul meu e haotic.Că nimic nu are sens şi totul e lipsit de esenţă. E o continuă lupta cu morile de vânt.
Într-o lume din care nu mai înţeleg nimic mă plictisesc teribil.Şi mă plictisesc teribil când te aud cu câtă pasiune îţi deversezi problemele insipide şi puerile în faţa mea căutând cu disperare o privire plină de compasiune.Crede-mă, de abea reuşesc să-mi stăpânesc râsul, îl ascund în spatele unui căscat aproape la fel de concludent. De asemenea îţi tratez visele de mărire şi speranţele de viaţă fantasmagorice ca pe un real somnifer .Felicitări! Mă adormi mai repede decât un film prost.Şi de abea aştept să te văd cum aplici teoriile asimilate în facultate şi masterat pentru a scana codul de bare la Casa 4 de la Carefour, vezi să nu dai restul aiurea că se taie din leafă.
Total debusolat îmi croiesc zilnic drum printre vite cu cabină(genială expresie Aline , ar trebui să o patentezi),făcăleţi şi bizoni carpatini.Deci după cum bine vezi sunt destul de ocupat aşa că , te rog, nu încerca să-mi otrăveşti şi aşa puţinul aer curat pe care îl mai respir cu inepţiile şi idioţeniile tale patologice.Viaţa e şi aşa destul de scurtă iar tu insişti să-mi furi timpul.Dar cum în toate există o ironie şi cum tu reprezinţi majoritatea este foarte posibil ca lumea să îşi schimbe polii iar la final eu să fiu cel ce se aberează. Sau poate s-a întâmplat deja?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu