La un pahar de fugă

M-am învăţat tot timpul să fiu pe fugă.Alerg constant, neobosit, nu mă pot opri.
Întrebat de cine alerg, răspund nervos, uşor panicat :De mine!Şi,al dracu, nu vrea sub nici o formă să rămână în urmă.Tot timpul mă ajunge din urmă şi mă prinde.
Ai spune:Păi dacă tot te prinde ,atunci de ce fugi?
Păi în primul rând fug ca să câştig timp.Fug de prelegerile lui plictisitor de patetice,de speranţele lui ne-mplinite şi de concluziile lui narcotice.
De fiecare dată la aceleaşi întrebări stupide, aplic aceleaşi răspunsuri cretine:
- De ce fugi de mine?
- Ca să te văd cum alergi după mine.
- Ţie chiar îţi place de tine?
- Nu. Da mă alin cu gândul că de tine îmi place şi mai puţin.
- Ce ai de gând să faci cu viaţa ta?
- Nu ştiu.Dar probabil o sa fie ceva care pe tine o să te enerveze cumplit.
- Să ştii că eu te vedeam departe.
- Şi eu pe tine, da ai prostul obicei de a ma ajunge din urmă.
- Băi... eu te credeam deştept.
- Dacă eram deştept, discuţia asta n-ar mai fi avut loc.
- Îţi baţi joc de mine?
- Nu. Defapt îmi bat joc de mine.
- Eşti praf.
- Cam o dată la două săptămâni. De obicei pică într-o sâmbătă.
- Tu chiar nu te vrei fericit?
- Aş fi foarte fericit dacă m-ai abandona.
- Chiar nu vrei să te integrezi?
- M-aş simţi foarte integrat în lanul de porumb.
- Nu vrei ca lumea să te privească cu alţi ochi?
- Aş prefera mai degrabă să mă privească cu ochii larg închişi.
- Mă iei peste picior?
- Hai mă...cum de ţi-ai dat seama.De fapt ,până te gândeşti tu la următoarea replică, prefer să o iau iute la picior.