Harun şi marea de poveşti

Viaţa e o poveste şi povestea e o viaţă.
Nu te grăbi să mă contrazici... e în zadar.Ca şi argument final voi folosi întotdeauna „Harun şi Marea de poveşti”. Vei spune că e doar o poveste, o plăsmuire, ca nu are nimic real. Oare? Din punctul meu de vedere e mult mai reală decât multe scrieri anost de serioase.La urma urmei cine e Harun? Harun pot fi şi eu , poţi fi şi tu... Harun poate fi orişicine.Nu este el oare la fel de real ca oricare dintre noi? Nu este el un băiat cât se poate de normal ,care nu îşi doreşte decat un final fericit pentru oraşul lui trist?Şi nu îţi pare cunoscut oraşul lui Harun? Nu ai întâlnit niciodată pe străzi oameni asemănători locuitoriilor oraşului care şi-a uitat numele? Atât de trişti , de ursuzi şi de absenţi încât îţi otrăvesc şi ţie dorinţa de a fi vesel?Şi oare nu pe zi ce trece, mult prea agasaţi de obstacole cotidiene, mergem să îngroşăm rândurile acelor oameni atât de trişti încât uită numele oraşului în care locuiesc?
Nu avem şi noi prinţi Bolo şi, mult prea multe , prinţese Batcheat ce ne omoară timpanele cu trilurile lor incredibil de devastatoare?Oare Şahul de Bla nu şi-a revărsat niciodată Noianul de Cuvinte asupra ta? Şi oare la fel ca şi Khattam-Şud, nu încercăm să otrăvim Marea de poveşti ce ne înconjoară când , defapt, ar trebui să ne scăldăm în ea şi să îi mai îmbogăţim din când în când valurile cu câte o nouă poveste?
Darr Darr din păcate ne-am obişnuit prea mult să otrăvim acea minunată Mare. O otrăvim cu Uitare, cea mai neiertătoare otravă.
Am uitat că fiecare zi pe care o trăim este o filă de poveste. O poveste care se scrie doar pentru noi. O poveste în care noi suntem pe rând Harun, Şahul de Bla şi Khattam-Şud şi că la final trebuie să redevenim Harun şi să salvăm Marea de poveşti de noi înşine.Pentru că nu trebuie să uitam niciodată să râdem, să râdem cu poftă, de dragul de a fi veseli.
Doar aşa viaţa va fi o poveste cu final fericit.

Lectură Placută !